ALERTĂ în staţiunea Mamaia. Două persoane, căutate cu scafandrii, după ce au intrat în apă şi nu au mai ieşit la mal

ALERTĂ în staţiunea Mamaia. Două persoane, căutate cu scafandrii, după ce au intrat în apă şi nu au mai ieşit la mal
Sursa: Captură VIDEO
Publicat: 29/05/2023, 22:34

Militarii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Constanța au fost solicitați marți după amiaza să intervină pentru salvarea a două persoane care sunt în pericol de înec pe plaja Maho din Mamaia Sat, în capătul străzii D10.

La ora 20.30, căutările persoanelor dispărute în largul Mării Negre au încetat. Acestea urmează a fi reluate mâine dimineață, începând de la ora 8.15.

La fața loculului a intervenit o autospecială de stingere din cadrul Stației Midia și o ambulanță Saj. A fost alertat și Centrul de Antrenament al Scafandrilor (CASI) în vederea deplasării la locul intervenției.

De asemenea, Garda de Coastă a trimis o ambarcațiune MAI 3005, iar ARSVOM o ambarcațiune de salvare. La fața locului s-a executat misiune de recunoaștere de scafandri din cadrul ISU Constanța.

Toată după amiaza, au fost efectuate căutări ale persoanelor dispărute, inclusiv cu elicopterul, din păcate fără rezultat, relatează ordinea.ro.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri scandaloase în cazul profesoarei de sport care și-a abuzat doi elevi. Cum i-a ademenit...
BAC 2024 | Avem subiectele care au picat la limba maghiară, la proba de azi...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
O fetiță de 3 ani din Constanța a ajuns la spital după ce a mâncat...
Claudia Pătrășcanu, dezvăluiri despre vacanța cu Gabi Bădălău în Paris: 'Am fost cu iubirile mele!'...
S-a pozat în costum de baie, dar toți au CRITICAT-O că s-a îngrășat mult! Mesajul...
Reacţia unui britanic care a călătorit cu 9 lire la clasa I cu CFR: "O...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
„Uite, am ucis-o. Tu urmezi”. Un bărbat și-a ucis soția în timp ce vorbea la...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Ameninţări şi violenţe în Franţa înaintea alegerilor
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
România a depășit Ungaria. Umilință supremă pentru unguri
Teo Trandafir, topită după Valeriu Gheorghiță. Monica Bîrlădeanu a aflat de la televizor
Un bărbat a vrut să mănânce o conservă de ton, dar când a deschis-o a...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, despre boala cumplită cu care mama lui s-a confruntat. Ce spune antrenorul despre...
Anca Țurcașiu a ajuns de urgență la spital. Artista, despre problemele cu care se confruntă
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Daniel Baldwin, scandalagiul familiei
×